Priveam cu ochii ațintiți la copiii ce se jucau agitați în fața blocului. Mi-a apărut în minte imaginea unui copil de un an, cu ochii verzi, mari și curioși, cu părul șaten tuns scurt, băiețește, cu cercei aurii la urechi puși parcă să se asorteze cu nuanța părului. Toată iubirea celor din jur era destinată lui. Nu știa ce este teama, urâtul, plânsul facil, despărțirea sau ura. O parte din copilărie a însemnat pentru el zilele și uneori nopțile petrecute la bunicii fie din partea mamei, fie din partea tatălui.
Au trecut anii și trăsăturile fine ale fetei de altădată au început să fie remarcate, nefiind persoană din sat care să nu spună o vorbă bună la vederea ei. La bunicii din partea mamei a spus pentru prima dată ce vrea sa se facă atunci când va crește mare: doctor de găini. Totul era râset! Prispele prea înalte ale casei, asemuite cu ceva măreț, erau numai bune de escaladat și înfipt steagul. De dimineață până seara umbla cu picioarele goale. Nu se temea că poate călca în cioburi de sticlă, bucăți de sârmă, că se poate răni în orice altceva. Avea drept prieteni puii de pisică veniți printre gard de la vecinii de alături. Îi punea într-un fes vechi, vișiniu, și apoi îi cântărea; nu se ferea de ghearele lor pregătite să zgârie.
Spiritul ei aventurier s-a făcut simțit devreme, căci nu se dădea în lături de la urcatul în pod unde era mereu întuneric și plin de pericole. Îi plăcea să doarmă în pat cu bunicii , să o țină bunica în brațe și să asculte liniștea nopții. Juca diverse roluri fiindcă știa faptul că publicul este mereu atent la prestație, gata să o aplaude la final. Își lua o geantă voluminoasă, plină cu hârtii și striga prin ogradă: „Banicule, a venit pencia„. Culmea, o parte din bani revenea mai apoi poștașului…răsplata pentru că a adus așa o veste bună. Despre el nu-și aduce foarte multe aminte, are în cap doar imaginea unor opinci foarte bine și frumos lucrate.
La bunicii din partea tatălui, multe dintre amintiri s-au risipit. I-au mai rămas fetei doar acelea în care apăreau fragmente din diverse cântece. Mămaia R., o femeie puternică, era cuprinsă de bucurie când își vedea nepoata. Îi împletea de fiecare dată părul în cele mai frumoase feluri, îi punea bundița special făcută pentru ea și mergea să se laude cu puiul de om care-i era drag, dar nu înainte de a fredona puțin din „Mi-am făcut bundiță nouă „. Cu bunicul nu stătea prea mult la discuții. Când venea seara de la muncile câmpului ori de la vânătoare, o întreba dacă dorește suc sau bomboane sau orice altceva. Oboseala nu-l făcea să pară mai puțin bun de cum era.
Tare mi-s bucuroasă și sufletul mi-e cald când mă gândesc la oamenii care s-au străduit să-mi provoace mereu zâmbete largi și sclipiri în ochi. Pentru aceștia am amenajat o cameră specială în inima mea și îi port oriunde. Aceasta îmi este mulțumirea.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.